Skip to content

“De când au plecat pedeliştii…”

10/11/2013

Zilele trecute, la o întâlnire cu locuitorii sectorului 3, un domn între două vârste s-a apropiat de mine şi mi-a spus: “De când au plecat pedeliştii de la primărie, parcă s-a schimbat şi lumea în sector. Nu mai este încrâncenarea, nu mai este hoţia din vremea lor”.

Această remarcă m-a bucurat foarte mult, trebuie s-o recunosc. Mi-a amintit de situaţia pe care am găsit-o în sectorul 3 în 2012. Practic, întreaga “zonă”, de la primar la patronii de chioşcuri, se afla în mâinile “portocaliilor”. Nu puteai să mergi pe stradă, nu puteai să stai pe o bancă, în parc, fără a simţi prezenţa lor. “Portocaliii” erau peste tot şi părea că nimeni, niciodată, nu va putea să-i înlăture de la putere. Această dominaţie a fost cu atât mai vizibilă în campania electorală.

Afişele primarului pedelist în funcţie se aflau împânzite absolut în întregul sector. Pedeliştii dispuneau de o reţea puternică de partid până la nivelul administraţiilor de bloc. În schimb, organizaţia PSD Sector 3 se afla într-o minoritate neputincioasă. Părea că nu este nimic de făcut.

Mi-am dat seama foarte repede de această situaţie şi, de asemenea, am ştiut cum să acţionez. Ei erau mulţi, dar şi mai mulţi erau locuitorii sectorului 3. Faptele mafiei “portocalii”, care-şi făcuse, aici, unul dintre cele mai puternice fiefuri, ajunseseră la urechile oamenilor. Aceştia erau din ce în ce mai nemulţumiţi şi îşi doreau o schimbare. Mi-am propus atunci să încerc să le demonstrez oamenilor că merit încrederea lor şi, de asemenea, că, împreună, putem învinge mafia “portocalie”. Ce s-a întâmplat, se ştie: astăzi, sectorul 3 este liber de pedelişti.

A trecut, de atunci, un an şi jumătate. Oriunde mă duc, oamenii vin alături de mine pentru a-mi comunica dorinţele şi ideile lor. Am câştigat împreună, tot împreună trebuie să schimbăm în bine sectorul 3. Nu ne-a interesat şi nu ne va interesa niciodată prigoana împotriva “portocaliilor”. Noi n-am făcut şi nu vom face ca ei. N-am dat afară oamenii “lor” din admnistraţie pentru a-i înlocui cu “ai noştri”. Primăria Sectorului 3,liberă de “portocalii”, nu este nici a PSD, nici a PNL, ci a locuitorilor sectorului 3. Faptul că, frustraţi de eşecul lor, ne poartă în continuare sâmbetele va rămâne fără urmări.

Locuitorii sectorului 3, pe care îi reprezint, nu pot fi învinşi prin şicane administrative şi diversiuni de presă.

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: