Skip to content

Pubele inteligente

30/06/2013

Teoria ecologiştilor, potrivit căreia mediul a fost distrus din cauza dezvoltării tehnologice, este bine-cunoscută şi, în mare parte, adevărată. Însă ceea ce mi-am propus este să arăt că ecologia şi tehnologia pot să meargă mână în mână şi asta chiar în domeniul care-i exasperează mai tare pe ecologişti: strângerea gunoiului.

Peste numai câteva zile, în sectorul 3 vor fi date în folosinţă „pubelele inteligente”. Nu ştiu ca această tehnologie să fi fost implementată, până acum, în România. Este vorba despre o procedură relativ simplă şi foarte eficientă de strângere a gunoiului, pe care am adoptat-o în cadrul unui proiect realizat de Primăria Sectorului 3 cu ROSAL.

Cum funcţionează totul? La suprafaţă, lucrurile arată aproape ca până acum: un şir de pubele, în care locuitorii sectorului 3 vor arunca, selectiv, gunoiul. Odată aruncat, acesta coboară însă în containere plasate sub pământ. Gunoiul este astfel izolat, mirosul nu poate ajunge la suprafaţă, căci pubelele vor rămâne, practic, totdeauna goale. Când containerele subterane s-au umplut, platforma se ridică la suprafaţă, iar gunoiul este ridicat de maşini speciale. Asta e tot.

Această procedură este, fără îndoială, nu doar ecologică, ci şi foarte practică. Ea asigură, în plus, întregul confort urban. Nu solicită din partea locuitorilor sectorului 3 decât un singur efort: să arunce gunoiul în pubela potrivită, adică hârtia în pubela de hârtie, plasticul în pubela de plastic şi aşa mai departe. În acest fel, o mare parte a gunoiului va putea fi reciclată cu uşurinţă.

Sunt convins că locuitorii sectorului 3 sunt conştienţi de importanţa strângerii selective a gunoiului şi că nu ne vom confrunta cu nicio problemă legată de acest aspect. Sunt, de asemenea, convins că administraţiile celorlalte sectoare vor adopta foarte repede această tehnologie. În acest fel, Bucureştiul se va apropia de standardele ecologice ale marilor oraşe occidentale.

Robert Negoiţă

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: