Skip to content

COMUNICAT DE PRESĂ: Protocolul USL Sector 3 a fost semnat în prezenţa a 1.000 de noi membri ai PNL

21/05/2012

Sâmbătă, 19 mai 2012, la Hotel Rin Grand din Bucureşti, a avut loc o ceremonie festivă în cadrul căreia liderii USL Sector 3, Robert Negoiţă, preşedintele PSD Sector 3, Florin-Alexandru Alexe, preşedintele PNL Sector 3 şi candidatul USL pentru Primăria Sectorului 3 şi Virgil Dracea-Ciulei, preşedintele PC Sector 3 au semnat protocolul de colaborare pentru sectorul 3 în prezenţa a 1.100 de noi membri PNL.

Candidatul USL la Primăria sectorului 3, Robert Negoiţă, a avut cuvântul de deschidere: „Acest eveniment are o dublă semnificaţie: în primul rând, astăzi PNL-ul primeşte 1.200 de membri, iar cel de-al doilea moment special îl reprezintă semnarea protocolului USL Sector 3”. „Obiectivul nostru principal este să facem din sectorul 3 cel mai prosper şi cel mai frumos sector, cu economia cea mai bună, cu locuri de muncă, cu taxă zero la gunoi, cu blocuri anvelopate”, a precizat Robert Negoiţă.

Florin- Alexandru Alexe, preşedintele PNL Sector 3, a mulțumit cetățenilor din sector care au ales să devină liberali, amintind de aniversarea PNL: ”Peste doar câteva zile, Partidul Naţional Liberal împlineşte 137 de ani. Pe 24 mai 1875, un grup de oameni care doreau să schimbe în bine România au format acest partid, mic la început, dar care a schimbat soarta acestei ţări. Ne dorim ca moştenirea lăsată de marii liberali, dorinţa lor de a face bine să fie continuată şi de noi şi de urmaşii noştri.”

De asemenea, Alexe a asigurat noii membri că au intrat într-o echipă unită şi puternică „PNL-ul alături de PSD şi PC formează o echipă învingătoare, care vrea să schimbe în bine Bucureştiul, să schimbe în bine administraţia sectorului 3 şi, de ce nu, România”. Președintele PC Sector 3, Virgil Dracea-Ciulei, a declarat deschiderea totală a partidului său pentru implicarea în campania electorală, dar și în administrarea sectorului 3, alături de partenerii din USL.

Invitatul de onoare al evenimentului, Eugen Nicolaescu, preşedintele PNL Bucureşti, a vorbit cu încredere despre victoria USL-ului în alegerile locale: „avem, de data aceasta, un Guvern USL, un Guvern care să aducă mai departe o altă modernizare, dar mai ales să aducă pentru noi, pentru toţi o viaţă mai bună”.

În cadrul evenimentului, au fost prezentați publicului candidații pentru Consiliul Local al Sectorului 3 din partea USL. La final, reprezentanții PNL au făcut cunoștință personal cu noii înscrişi în partid.

 

 

Biroul de Presă al USL

presa@uslonline.ro

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: