Skip to content

Roberta Anastase încasează indemnizaţie pentru fraudarea votului

01/03/2012

După ce au intoxicat opinia publică cu informaţii eronate despre protestul parlamentar al USL, Puterea a reuşit să se facă încă o dată de râs: ne-au tăiat indemnizaţiile, pe motiv că nu votăm.

Îi anunţ pe această cale pe Roberta Anastase & Co. că sunt penibili. Toţi parlamentarii USL îşi donează indemnizaţiile către şcoli, cămine de bătrâni, orfelinate, spitale, ONG-uri. Doamnă Roberta Anastase, eu mi-am donat indemnizaţia pe un an întreg către o asociaţie non-profit. Am anunţat încă de săptămâna trecută acest lucru. Nu pe mine mă pedepsiţi prin tăierea indemnizaţiei.

Culmea tupeului este însă alta: Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, a ieşit la televizor şi mândră nevoie mare a anunţat ce ispravă au făcut cei din PDL. Reamintesc că doamna Roberta Anastase a încasat indemnizaţia pentru faptul că a numărat la votul pe Legea Pensiilor cu o sută de politicieni mai mulţi în sală. Pentru că a reuşit să fraudeze un vot, doamna Roberta Anastase a fost plătită din bani de la buget. Ba mai mult a fost răsplătită şi cu un NUP (neînceperea urmării penale) cu toate că frauda este incontestabilă.

Doamnă Anastase, înainte să vorbiţi despre orice amintiţi-vă că aţi trecut pe la caserie ca să vă încasaţi indemnizaţia şi atunci când aţi votat tăierile salariale, mărirea TVA-ului, scăderea pensiilor etc.

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: