Skip to content

Scrisoare deschisă – Adresată preşedintelui Traian Basescu

28/11/2011

Având în vedere degradarea continuă a climatului din educație precum și încălcarea promisiunilor făcute privind cuantumul din Bugetul de stat alocat acestui domeniu esențial pentru dezvoltarea României, adresez președintelui Traian Băsescu urmatoarele:

Domnule preşedinte Traian Băsescu, vă aduc aminte că, în martie 2008, aţi semnat Pactul pentru Educaţie. Acel pact prevedea faptul că semnatarii se angajează solemn ca în toate acţiunile lor viitoare referitoare la educaţie să urmărească:

  • modernizarea sistemului şi a instituţiilor de educaţie în perioada 2008 – 2013;
  • asigurarea, prin alocarea bugetară anuală, a minimum 6% din PIB pentru educaţie şi a minimum 1% din PIB pentru cercetare;
  • transformarea educaţiei timpurii într-un bun public;
  • realizarea unei educaţii şcolare obligatorii de 10 ani şi garantarea accesului neîngrădit la educaţie gratuită până la absolvirea liceului;
  • descentralizarea financiară, curriculară şi de resurse umane;
  • adoptarea principiului “finanţarea urmează elevul/ preşcolarul” şi a principiului finanţării multianuale în învăţământul universitar.

Domnule preşedinte Traian Băsescu, în bugetul pentru 2012, aprobat de guvern, Educaţia „beneficiază” de aproximativ 4,2% din PIB.

În calitate de deputat în parlamentul României, consider că este datoria mea să semnalez și să încerc să îndrept un derapaj de la lege în momentul în care îl văd. Cu atât mai mult cu cât este vorba de nici mai mult, nici mai puţin decât viitorul nostru.

Acestea sunt vorbele dumneavoastră: „Cea mai de preţ resursă pentru dezvoltare este educaţia. E mult mai importantă decât să ai gaze, ţiţei sau aur”. Le-aţi uitat? Nu vă mai pasă? Sau între timp cea mai de preţ resursă a devenit statul poliţienesc, ţinând cont că serviciile secrete vor beneficia de măriri de buget?

De câteva zile, o mână de studenţi admirabili s-a strâns la Facultatea de Istorie şi încearcă să corecteze ceea ce puterea, pe care o reprezentaţi, a alterat. Să ştiţi că ei cer ceea ce li se cuvine prin lege, ceea ce dumneavoastră aţi promis şi girat: 6% din PIB pentru educaţie și 1% pentru cercetare, ceea ce înseamnă 7% pentru viitorul nostru.

3 Comments leave one →
  1. gabryela permalink
    28/11/2011 17:11

    ar fi bine ca toti studentii sa iasa in strada in toata tara!

  2. costache george permalink
    28/11/2011 20:25

    copii domnului presedinti si-au terminat studiile ,probabil de asta nu il mai intereseaza educatia in romania ,pacat pt cine la votat.

  3. gabryela permalink
    06/12/2011 13:56

    astia vor reducerea nr.de bugetari in schimb infiinteaza noi institutii bugetare.
    http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_25585/ARR-si-RAR-nu-mai-au-atributii-de-control-Cine-efectueaza-de-acum-controalele-din-transporturi.html

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: