Skip to content

Apel la bun simţ

17/10/2011

Nu scriu aici să îl condamn pe Serban Huidu; nu mă consider fără pată pentru a judeca. Şi eu la rândul meu sunt şofer, iar accidente sau evenimente nefaste i se pot întâmpla absolut oricui. Sunt chestiuni imposibil de gestionat şi care ne confirmă că în viaţă mai nimic nu poate fi controlat oricât de mult am crede că putem face acest lucru.

Mă doare însă sufletul când mă gândesc la familiie celor trei oameni care şi-au pierdut viaţa în acest teribil accident. Nu ştiu cum aş reacţiona dacă aş fi în locul lui realizatorului tv, nu ştiu dacă aş mai dormi liniştit noaptea cu o asemenea greutate pe conştiinţă.

Cred că această tragedie ar trebui să ne trezească şi să realizăm că abordarea şmecherească a ceea ce înseamnă respectul faţă de oameni trebuie sa se termine.

Am ajuns o ţară în care oamenii se bat la semafor, în care lumea se ceartă pentru un loc de parcare, în care copiii sunt spulberati pe trecerea de pietoni şi nimeni nu are curajul de a interveni. Nu mai trebuie să trecem nepăsători pe lângă un conflict pentru că mâine am putea fi chiar noi protagoniştii principali; cu alte cuvinte, ni se poate întâmpla ca noi să fim cei care suntem bătuţi la semafor sau, mai rău, copiii noştri pot fi implicaţi într-un accident.

Nu ştiu dacă există soluţii simple, însă cred că schimbarea începe din interiorul fiecăruia.

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: