Skip to content

“Gura păcătosului” Emil Boc adevăr grăieşte…

21/06/2011

După ce Curtea Constituţională a dat aviz negativ propunerilor de modificare a Constituţiei făcute de Palatul Cotroceni, asistăm în aceste zile la o declaraţie intrigantă pe care o face primul-ministru al României, Emil Boc.
Astfel, în loc să ne explice de ce nu a fost Guvernul instituţia care să trimită propunerile de modificare a Constituţiei, aşa cum prevede legea, lăsându-l pe preşedinte să se facă de râs şi, implicit, să-şi depăşească atributele legale (care spun clar ca presedintele nu poate modifica Constitutia si nu poate avea niciunfel de initiative legislativa) Emil Boc reuşeşte să confirme proverbul românesc potrivit căruia “gura păcătosului adevăr grăieşte”.
Premierul susţine, nici mai mult, nici mai puţin, că ideea USL de a pune în practică rezultatul referendumului în ceea ce priveşte reducerea numărului de parlamentari, printr-un proiect de lege al Executivului, este… “o capcană”.
Emil Boc nu se opreşte aici şi continuă, susţinând că, aşa cum USL este acum de acord ca numărul de parlamentari să fie redus prin intermediul unei legi, anul viitor, când USL va prelua puterea, va specula precedentul şi, prin intermediul unei alte legi, va mări din nou numărul parlamentarilor.
Lăsând la o parte logica destul de abruptă şi de populistă a premierului, trebuie remarcat că Emil Boc, în calitate de lider al PDL, ştie deja că viitoarele alegeri sunt pierdute şi o spune cu subiect şi predicat.
Asta chiar dacă, atunci când nu-l ia gura pe dinainte, premierul ne explică nouă, românilor, cum măsurile excepţionale pe care le-a luat actuala putere vor scoate ţara din criză şi, astfel, PDL va rămâne prima opţiune şi la viitoarele alegeri.
În condiţiile în care Emil Boc este conştient că partidul pe care-l conduce nu a făcut nimic bun pentru această ţară şi, implicit, afirmă că nu are nicio şansă de a rămâne pe viitor în prima linie a preferinţelor românilor, se naşte întrebarea legitimă de ce mai trage de timp? De ce nu renunţă acum şi sacrifică încă un an din viaţa românilor, un an care va conta enorm în viitorul efort de reconstrucţie a ţării, asta după ce a fost pusă pe butuci de guvernarea portocalie.
Domnule Boc, plecaţi acum, sunteţi pregătit de opoziţie şi aţi început să o şi verbalizaţi.

No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: