Skip to content

Dacă s-ar fi făcut justiţie ca în acest regim, Băsescu trebuia arestat în dosarul «Flota»

01/02/2011

Aş vrea să fie clar încă din primele rânduri: nu discut despre o eventuală vinovăţie sau nevinovăţie a colegului nostru Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş. Asta vom şti după ce o instanţă de judecată se va pronunţa definitiv şi irevocabil în acest caz. Ceea ce este, în schimb, ciudat şi te pune pe gânduri, este felul în care se face  justiţie în România acestor vremuri.

Deci, în România anului 2011, întâi eşti încătuşat şi băgat la închisoare şi după aceea se trece la judecarea ta. Mai mult, “cozile de topor portocalii”, mânuite de “marinarul vremelnic” care a piratat şi ocupat autoritar “nava România“, au ajuns să susţină sus şi tare cea mai mare inepţie într-un stat democratic: nu mai trebuie să-ţi demonstreze procurorii vinovăţia, trebuie tu să-ţi demonstrezi nevinovăţia.

În ce stat civilizat s-a mai văzut aşa ceva? Dar să plecăm de la premisa că aceasta este starea de normalitate şi că statul “reformat” de Traian Băsescu este un pas înainte în dezvoltarea României. În aceste condiţii, la o întoarcere scurtă în timp, rezultă că, în anii 2003-2004, inculpatul Traian Băsescu trebuia încătuşat, băgat la beci şi pus să-şi demonstreze nevinovăţia în dosarul „Flota“. Dosar în care presupusele prejudicii erau mult mai substanţiale decât ceea ce se vorbeşte în cazul Nicolescu. Dar nu, atunci, în statul condus “atât de autoritar” de Adrian Năstase, inculpatul Traian Băsescu făcea vizite cu zâmbetul pe buze la sediul DNA.

Nu mă înţelegeţi greşit, nu regret o stare de absolută normalitate, încă trăiam pe vremurile acelea într-o Românie în care procurorii făceau eforturi considerabile să demonstreze vinovăţia cuiva, şi nu invers. Şi, graţie acestei stări de normalitate, Traian Băsescu a putut să devină preşedinte şi să meargă mai departe.

În cazul Nicolescu, dacă se va constata că este nevinovat, cine-l mai reabilitează? Cine-i mai dă sănătatea înapoi? Era Nicolescu un pericol public? Fugea de organele de anchetă? S-a demonstrat că a încercat să influenţeze martorii din acest caz? Categoric, nu.Este mai eficientă această justiţie specifică regimului Băsescu? Spuneţi-mi măcar un nume din pleiada plimbată la beci cu cătuşe la mâini şi cu cohorte de televiziuni în spate care a fost condamnat definitiv şi irevocabil de justiţie şi eu mă recunosc învins. Nu vă chinuiţi prea tare pentru că nu există răspuns la ultima întrebare.

Atunci, concluzia este una singură: avem de-a face cu arestări politice, de show, menite să compromită oameni, să distrugă destine, totul cu un singur scop: menţinerea la putere a unui regim descalificat deja în ochii tuturor românilor.

No comments yet

Leave a comment